Depășire navigare

Parc pentru animale de companie

UPDATE: În data de 4 iulie 2023, consilierii locali PACT pentru Galați Doru Căstăian și Gregor Teodorescu au depus un amendament la proiectul inițial, conținând un regulament al Parcului public pentru animale de companie - Parc Selgros, Micro 21. Amendamentul poate fi citit aici.

Municipiul Galați trebuie să devină mai prietenos cu deținătorii câinilor de companie, întrucât numărul acestora a crescut semnificativ în ultimii ani și se impune introducerea de facilități speciale pentru ca și acești cetățeni ai Galațiului și animalele lor de companie să se bucure de beneficiile petrecerii timpului în aer liber.  

Data inițierii

Am înregistrat proiectul de hotărâre de Consiliu Local la Registratura Generală a Municipiului Galați pe 11 martie 2022, având numărul de înregistrare 52414.


Statusul proiectului

În data de 4 iulie 2023, consilierii locali PACT pentru Galați Doru Căstăian și Gregor Teodorescu au depus un amendament la proiectul inițial, conținând un regulament al Parcului public pentru animale de companie - Parc Selgros, Micro 21. Amendamentul poate fi citit aici.

Până în prezent, Secretarul General al Municipiului Galați nu a introdus proiectul în procedura de transparență decizională, în ciuda faptului că legea impune acest lucru și că am solicitat acest lucru printr-o cerere care poate fi consultată aici

Inițial, proiectul a fost blocat de către Primarul Municipiului Galați prin încălcarea articolului 136 din Codul Administrativ.

Din acest motiv, am depus o plângere prealabilă cu numărul 124122/14.06.2022 la Primăria Municipiului Galați care poate fi accesată aici


Acțiune în justiție demarată

În pregătire, în cazul în care proiectul nu va fi supus dezbaterii publice prin procedura de transparență decizională. 


Descrierea proiectului

În prezent, în municipiul Galați, există peste 6500 de deținători de câini de companie. Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galați adoptat prin H.C.L. nr. 248/16.04.2021 definește animalele de companie ca fiind animale domestice pe care omul le întreține și le îngrijește în preajma căminului pentru a comunica și a primi emoții pozitive de la acestea. Faptul că gălățenii înțeleg, într-un număr din ce în ce mai mare, cât de important este comportamentul responsabil față de animalele de companie și își asumă obligațiile ce decurg din statutul de deținător al unor astfel de animale, este îmbucurător și trebuie susținut, prin măsuri punctuale, de către autoritățile publice locale. 

Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor a oferit următoarea definiție a bunăstării animalelor în 2008: un animal este în bună stare dacă este sănătos, se bucură de confort, este bine hrănit, se află în siguranță, poate să își manifeste comportamentul înnăscut (natural) și nu suferă din cauza unor stări neplăcute, precum durere, frică și stres. Conceptul de bunăstare a animalelor este consacrat în articolul 13 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care recunoaște animalele ca ființe sensibile.   (https://op.europa.eu/webpub/eca/special-reports/animal-welfare-31-2018/ro/)

Legea 205/2004 privind protecția animalelor prevede, la art. 5, că deținătorii de animale au obligația de a le asigura acestora posibilitatea de mișcare suficientă. 

Unul dintre comportamentele înnăscute ale câinilor este acela de a se mișca liber, de a alerga. În municipiul Galați, există, la momentul actual, doar câteva țarcuri mici, în care deținătorii de câini pot permite animalului de companie să își manifeste comportamentul natural.  Există multe cartiere care nu sunt deservite de niciun asemenea spațiu, cetățenii fiind nevoiți să plimbe animalul de companie doar pe aleile dintre blocuri, în lesă. 

În municipiul Galați, există un parc public foarte generos ca suprafață și care îndeplinește și alte condiții necesare pentru un parc de agrement pentru toți cetățenii deținători de câini de companie. Este vorba de parcul din Micro 21 – parc Selgros, care are o suprafață de 45.000 de metri pătrați, având o dimensiune adecvată pentru amenajarea unui spațiu de agrement canin de aproximativ 20.000 de metri pătrați, fiind situat la una dintre extremitățile municipiului și având garduri suficient de înalte pentru a asigura securitatea cetățenilor și a câinilor de companie. De asemenea, acest parc este unul în care, în mod spontan, deținătorii de câini de companie își plimbă animalele datorită faptului că are o suprafață generoasă și este foarte puțin vizitat de cetățeni, alții decât riveranii săi, locuitori ai blocurilor adiacente.   

În Europa de Vest, aceste parcuri de agrement pentru deținătorii de câini de companie sunt prezente în toate orașele, facilitând bunul tratament al acestor animale, socializarea civilizată a cetățenilor și respectarea de reguli de igienă publică stricte, prin instalarea de coșuri de gunoi și spații de tip canisită. Și în România, municipii precum Iași, București, Pitești, Brașov au inaugurat asemenea parcuri tocmai pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetățenilor. 

Toate aceste aspecte prezentate contribuie la creșterea calității vieții cetățenilor din municipiul Galați prin îmbunătățirea accesului la spații verzi și la zone special amenajate, în aer liber, pentru activități de agrement ale deținătorilor de câini de companie. 


Textul integral al proiectului de Hotărâre de Consiliu Local poate fi consultat aici.

Continuare

Restul articolului