UPDATE: În ședința de Consiliu Local din 31 ianuarie 2023, consilierii locali PACT pentru Galați, Doru Căstăian și Gregor Teodorescu, au depus un amendament la proiectul de buget al Municipiului Galați pentru o intervenție de igienizare și viabilizare a Cimitirului Israelit din Galați ce găzduiește o multitudine de monumente valoroase din punct de vedere arhitectural și istoric. Am primit asigurări din partea Primăriei Galați că inițiativa va fi pusă în aplicare prin intermediul unui proiect de hotărâre de sine stătător.
Data inițierii
Acest amendament a fost înregistrat la Registratura Generală a Municipiului Galați pe 31 ianuarie 2023, având numărul de înregistrare 19803.
Statusul proiectului
În ședința din 31 ianuarie 2023, amendamentul nostru a fost retras pentru a i se aduce modificări și pentru a fi redepus ca proiect de hotărâre de sine stătător.
Descrierea proiectului
Cimitirul israelit este unul dintre reperele culturale ale Municipiului Galați. Propunem demararea tuturor lucrărilor necesare pentru viabilizarea și igienizarea spațiului aferent cimitirului.