Povestea mea e improbabilă şi miraculoasă, aşa cum devine povestea oricărui alt om dacă ştii şi poţi să o asculţi.

Bunicul meu a luptat la cotul Donului, a fost infanterist al Armatei Române, şi apoi, vreme de mai mulţi ani, prizonier al armatei ruse. Pe scurt, un om puternic, un ȋnvingător şi un supravieţuitor. La ȋntoarcere, a conceput-o pe mama mea, iar mama, Maria, l-a ȋntâlnit mulţi ani mai târziu pe tatăl meu, Iosif, ardelean prin naştere, atunci când tata (care era fotbalist), a venit la Galaţi pentru a se alătura un an echipei F.C. Galaţi, cea mai importantă echipă a oraşului la acel moment. A venit pentru un an, dar şi-a ȋntemeiat aici o carieră şi o familie, iar rodul frumoasei poveşti de dragoste cu mama mea sunt eu.  De când sunt pe lume, părinţii mei mi-au oferit dragoste, sprijin, simţul demnităţii şi valori morale pe care nu le negociez. Le datorez totul şi le mulţumesc pentru tot. 

Am făcut şcoala generală ȋn anii ʼ80 ai secolului trecut, ȋntr-un Galaţi pe care mintea mea de copil l-a perceput ca fascinant şi suprinzător, un Galaţi care m-a făcut să mă ȋndrăgostesc iremediabil, să am ȋn permanenţă ȋn miezul inimii un ghem de tandreţe şi grijă pentru aceste locuri şi oamenii lor. Un oraş industrial, dar cu un miez amintind de vechea burghezie, un oraş cu oameni aspri şi pitoreşti, mândri de locul ȋn care trăiau, mândri de echipele lor sportive, mândri de istoria lor, mândri de vecinătatea cu Dunărea. Oameni sfătoşi şi hâtri, oameni cu simţul umorului, dar şi cu dragoste de copiii pe care ȋi creşteau ȋn ȋntunecaţii ani 80.

Adolescenţa mi-am petrecut-o tot la Galaţi, licean aflat la vârsta primelor iubiri, primelor lecturi serioase, primelor experienţe relevante de viaţă. Galaţiul meu fantastic s-a ȋngânat ȋn permanenţă cu Galaţiul real, scuturat, la fel ca alte oraşe mari ale României, de convulsiile unei tranziţii problematice şi tulburi din punct de vedere moral. Mi-am petrecut anii de licean ȋn parcurile oraşului, pe faleză, ȋn toate locurile ȋn care mă puteam regăsi şi ȋn care puteam reflecta.

Desigur, am continuat să merg la meciurile de fotbal, am trăit cu inimă de suporter victoriile şi ȋnfrângerile Oţelului, am continuat să mă simt la fel de acasă ȋntre rafturile bibliotecii judeţene, dar şi ȋn sala de teatru, ȋn piaţă, pe maidanul iubit căruia ȋi spuneam Maracana sau ȋn tribunele stadionului Dunărea.

Am continuat să ȋnvăţ cu plăcere. Am fost mereu printre cei mai buni din clasa mea, am participat la olimpiade judeţene şi naţionale. Dar, mult mai important, la liceu am cunoscut-o pe Nora, cea care avea să ȋmi devină soţie, care e mama copilului meu, şi alături de care trăiesc de peste 25 de ani. Nora a fost colega mea de clasă vreme de patru ani şi colega mea de bancă vreme de 3 ani. Suntem ȋmpreună din primul an de facultate, eu, Filosofie la Cluj, ea Filologie la Galaţi.

Norei ȋi datorez, de asemenea, lucruri fundamentale. Datorită ei am avut mereu un sprijin neclintit, m-am simţit mereu iubit şi apreciat, mereu privit cu ochii aceia care dau formă, entuziasm şi rost unui om. Fără soţia mea nu aş fi ȋndrăznit niciodată să ȋncep un astfel de proiect complex, fără soţia mea aş fi fost azi mult mai puţin. Alexandru, băiatul nostru, este tot ce ne puteam dori. Un omuleţ inimos, aflat deja ȋn pragul adolescenţei, un copil bun, sufletist, plin de umor. Alex este, fără discuţie, cea mai importantă realizare a noastră.

După liceu am intrat la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Au fost ani dificili, departe de Galaţi şi de prietena mea, dar au fost ani cruciali şi substanţiali ȋn formarea mea. Aici am învăţat tăria de caracter, să fac faţă diferitelor tipuri de adversităţi şi să gândesc riguros. Adeseori se propagă fără temei ideea că oamenii preocupaţi de filosofie sunt spirite nepractice, individizi rupţi de problemele concrete, aplecaţi mai degrabă spre speculaţie şi gândire abstractă. Dar lucrurile nu stau deloc aşa. Gândirea filosofică nu te ȋndepărtează de realitate, de concret, de lucruri, drept dovadă că, azi, sunt discutate cu precădere ȋn mediile filosofice problemele cele mai complexe şi mai urgente ale lumii contemporane. Filosofia te ȋnvaţă să gândeşti profund, echilibrat, să iei ȋn calcul diferite perspective ȋn ȋncercarea de a ȋnţelege şi de a rezolva anumite probleme. De altfel, filosofii au fost foarte des implicaţi ȋn viaţa cetăţii, de la Platon la Montaigne (care a fost chiar primar al Bordeaux-ului) sau de la Seneca la Indira Gandhi.

După facultate am revenit la Galaţi, deşi existau multiple posibilităţi de a rămâne la Cluj. De atunci, cred că am răspuns de sute de ori ȋntrebării: de ce nu ai rămas la Cluj? Răspunsul simplu este că mi-a fost dor de Galaţi, mi-au lipsit mereu locurile natale pe oriunde am umblat, mi-am imaginat mereu viaţa mea aici, ȋn locurile mele dragi, alături de oamenii pe care ȋi iubesc. Galaţiul e parte din identitatea mea, nu e doar un loc, e un spaţiu deopotrivă fizic şi sufletesc fără de care mi-ar fi greu să mă simt ȋntreg.

După o scurtă perioadă petrecută ȋn presă, am devenit profesor. Mai exact, ȋn 2003, am dat examenul de titularizare, am luat cea mai mare notă şi am devenit astfel titularul catedrei de ştiinţe socio-umane a Liceului de Arte ˶Dimitrie Cuclin″, unde activez de două decenii (anul acesta ȋmplinesc douăzeci de ani de catedră). Puţine lucruri pe lumea aceasta ȋmi provoacă mai multă satisfacţie decât predatul. Am predat elevilor de gimnaziu, elevilor de liceu, studenţilor şi altor profesori. De fiecare dată ȋncerc să contez, să fac ȋn aşa fel ȋncât aceste ȋntâlniri să ne facă şi pe mine, şi pe discipolii mei, oameni mai buni, mai profunzi, mai substanţiali. 

În 2018 am primit Premiul „Merito″ pentru excelenţă ȋn educaţie. A fost o recunoaştere a muncii mele, dar mai ales o recunoaştere a faptului că alegerea mea, de a urma o cale pedagogică, nu a fost un eşec, nu a fost sterilă. Pentru că oriunde merg, aduc cu mine forţa, entuziasmul şi claritatea de care e nevoie ca să reuşesc. Există, desigur, momente grele, probleme, provocări, dar toate acestea mai degrabă mă ȋntăresc, ȋmi dau coloană şi direcţie. De aceea, cred că pot şi trebuie să câştig Primăria Galaţi.

Nu ȋn ultimul rând, mă consider un om de cultură, ȋn sensul propriu al sintagmei şi ȋn ambele feluri ȋn care poate fi ȋnţeles genitivul. 

Un om care are cultură (parţial şi mereu de sporit, desigur) şi un om care aparţine culturii, mediului ideilor, sensului, valorilor. Nu-mi pot imagina o umanitate dezirabilă decât ȋntr-un sens cultural, pentru că eu cred că oamenii nu pot căpăta profunzime şi bunătate decât prin educaţie, reflecţie şi introspecţie. De aceea, citesc şi scriu cronici de carte, scriu articole de opinie pe cele mai importante platforme din România, scriu cărţi, organizez şi desfăşor tot felul de evenimente culturale.

Toate valențele mele comunică unele cu altele, se potențează şi se completează. Prin fiecare lucru pe care ȋl fac devin mai bun, mai eficient, mai adaptat.

Candidatura la Primăria Galaţi nu este o abdicare de la vocaţia mea, nu este o renunţare la cariera ȋn educaţie şi nici la statutul de profesor. Primar voi fi o vreme, profesor rămân până la capăt. Intenţionez să nu renunţ cu totul la catedră atunci când voi fi primar. Înţeleg ȋnsă că educaţia are numeroase aspecte şi că, ȋn plan local, ea trebuie ajutată şi de la nivel administrativ. Galațiul are nevoie de un profesor la Primărie inclusiv pentru că merită o altfel de educaţie. Pentru că tinerii trebuie să fie aproape de administraţie, parte a deciziilor şi viziunii cu privire la prezentul şi viitorul comunităţii. Pentru ca profesorii, directorii, oamenii buni ai şcolii, să scape de presiunea şi şantajele cvasifeudale ale politicului. Pentru că un profesor poate face din educaţie şi inteligenţă inima proiectului său urban. Oraşele nu sunt ȋn primul rând despre străzi şi pavaje. Oraşele nu sunt ȋn primul rând despre infrastructură, deşi sunt şi despre asta. Oraşele sunt despre oameni, oraşele reuşesc sau eşuează atunci când reuşesc sau eşuează ȋn a susţine visele şi dorinţele profunde ale locuitorilor lor. 

În iunie 2024, voi porni pe un drum care nu va fi uşor. Dar pe care am ferma convingere că pot merge, cu demnitate, credinţă ȋn valori, claritate morală şi ȋnţelepciune strategică, aşa cum am făcut mereu ȋn viaţă.

Fii parte din proiectul meu, vino lângă de mine şi avem şansa de a face din Galaţi un oraş mai bogat, mai sigur şi mai educat, un oraş ȋn care tinerii ȋntre care şi prin care am cunoscut cele mai mari victorii să vrea să rămână.