UPDATE: În data de 31 octombrie 2023, în cadrul ședinței de Consiliu Local al Municipiului Galați, a fost adoptat, cu unanimitate de voturi, proiectul PACT pentru Galați de deschidere a sălilor de clasă și a infrastructurii școlare, cu titlu gratuit, pentru organizarea de activități educative, după orele de program, inclusiv ateliere de programare.
UPDATE: În data de 4 iulie 2023, consilierii locali PACT pentru Galați au depus un amendament la proiectul inițial, conținând reglementările din Legea Voluntariatului în baza cărora se pot desfășura atelierele de programare. Amendamentul poate fi citit aici.
În municipiul Galați, există o cerere din partea elevilor care sunt interesați să exploreze tehnologia modernă și să învețe tehnici de programare într-un mediu informal, creativ și social prin sesiuni regulate, în afara programului școlar (acesta este motivul pentru care sesiunile sunt, în general, derulate în weekend). Am introdus în Consiliul Local al Municipiului Galați propunerea de organizare de cluburi de programare gratuite pentru copii, sub licență CoderDojo.
Data inițierii
Acest proiect de hotărâre a fost înregistrat la Registratura Generală a Municipiului Galați pe 11 martie 2022, având numărul de înregistrare 52428.
Statusul proiectului
În data de 4 iulie 2023,consilierii locali PACT pentru Galați au depus un amendament la proiectul inițial, conținând reglementările din Legea Voluntariatului în baza cărora se pot desfășura atelierele de programare. Amendamentul poate fi citit aici.
Până în prezent, Secretarul General al Municipiului Galați nu a introdus proiectul în procedura de transparență decizională, în ciuda faptului că legea impune acest lucru și că am solicitat acest lucru printr-o cerere care poate fi consultată aici.
Inițial, proiectul a fost blocat de către Primarul Municipiului Galați prin încălcarea articolului 136 din Codul Administrativ.
Din acest motiv, am depus o plângere prealabilă cu numărul 124117/14.06.2022 la Primăria Municipiului Galați care poate fi accesată aici.
Acțiune în justiție demarată
În pregătire, în cazul în care proiectul nu va fi supus dezbaterii publice prin procedura de transparență decizională.
Descrierea proiectului
Prin cluburile de programare sub licență CoderDojo ne propunem să sensibilizăm comunitatea locală, părinții și profesorii, în ceea ce privește importanța dezvoltării de competențe digitale în contextul evoluției permanente a pieței muncii la nivel local dar și global.
Pe măsură ce tehnologia ne domină viața, stăpânirea noțiunilor de bază în programarea pe computer nu mai reprezintă doar o specializare de nișă, ci o abilitate esențială pentru copii.
CoderDojo este o mișcare internațională, inițiată în Irlanda în anul 2011 cu scopul de a oferi copiilor interesați contextul în care să poată învăța programare într-un mediu informal, prin sesiuni regulate, în afara programului școlar (acesta este motivul pentru care sesiunile sunt, în general, derulate în weekend).
În prezent, modelul CoderDojo s-a răspândit în întreaga lume, la finalul anului 2017 activau 1520 de Dojo-uri în 92 de țări (conform raportului anual al fundației publicat la adresa https://coderdojo.com/2018/05/12/coderdojo-foundation-annual-report-2017/).
La Centrele de programare CoderDojo copiii învață să programeze, să dezvolte site-uri web, aplicații, programe, jocuri și mai ales să lucreze în echipă și să socializeze. Dojo-urile sunt inițiate, conduse și mentorate de voluntari. Dojo-urile pot organiza și alte tipuri de evenimente: tururi ale companiilor de tehnologie, primirea în vizite a unor profesioniști care să povestească despre cariera lor. Pe lângă faptul că învață coduri de programare, participanții întâlnesc persoane cu interese similare, pot expune proiectele la care lucrează, se pot lăuda cu munca lor. CoderDojo transformă programarea într-o experiență socială și distractivă.
Lucrând în mod sistematic cu generația Z, prima generație care s-a născut în mediul digitalizat și a copilărit online, ne propunem, prin aceste cluburi de programare CoderDojo, să integrăm tehnologia în procesul de învățare și să demonstrăm astfel că se poate petrece timp cu folos în fața calculatorului, având totodată o copilărie frumoasă și echilibrată.
Participarea copiilor este gratuită, iar toți cei care se implică (mentori, organizatori) sunt voluntari.
Toate echipele implicate își doresc să creeze un mediu inspirațional și primitor pentru copiii participanți, membri ai generației de “digital natives”.
Ca exemplu, pe 2 februarie 2022 la Școala Gimnazială „Iorgu Iordan” Tecuci a fost creat Centrul de robotică CoderDojo Tecuci. Aici se vor desfasura gratuit cursuri de robotică, programare web și aplicații mobile, pentru elevii școlii.
Pentru a aduce toate beneficiile expuse mai sus în comunitatea gălățeană, este necesară aprobarea punerii la dispoziție a infrastructurii școlare din municipiul Galați, cu titlu gratuit și suportarea cheltuielilor cu utilitățile pentru acestea de către municipiul Galați, pentru organizarea de cluburi de programare sub licență Coder Dojo.